Tudor Arghezi
Universul poetic


Tudor Arghezi a contribuit în cea mai mare măsură în emanciparea lirismului românesc de sub influenţa epigonismului posteminescian.
Prin lirica sa Arghezi a revoluţionat sensibilitatea şi lexicul poetic românesc; cu Argezi începe un mod nou de a înţelege şi de a scrie poezie. Lirica argheziană şochează prin noutatea ei: faţă de seninătatea, armonia, reflexivitatea melancolică, gingăşia, muzicalitatea liricii eminesciene, poezia argheziană se defineşte prin expresia dură, violentă, dar tipică şi expresivă. Chiar de la început lirica argheziană s-a definit prin contrastul violent dintre imaginea gingaşă, rafinată, şi expresia dură, aspră, care merge uneori pînă la invectivă.
Aparitia volumului Cuvinte potrivite (1927), a reprezentat un moment important în biografia spirituală a poetului, dar şi un eveniment în evoluţia liricii româneşti. Arghezi este poetul care a cunoscut drumul de la contestare la elogiu: Ion Barbu, Lucian Blaga, Eugen Ionescu au negat violent valoarea liricii argheziene, considerînd-o lipsită de idee, construită dezagrabilă. Elita criticii româneşti prin Eugen Lovinescu, George Călinescu şi Serban Cioculescu, a recunoscut în Arghezi al doilea mare poet după Eminescu.

Sursele inovaţiei argheziene:

1.) Un contact cu totul nou cu creatia populară. Faţă de înaintaşii şi contemporani săi, care au reţinut din creaţia populară expresia frumoasă, îngrijită, plăcută, Arghezi reţine cuvîntul aspru, expresia dură dar autentică.
2.) O atitudine activă faţă de materialul lingvistic. Arghezi a avut geniul limbii; el a dat drept de cetăţenie tuturor cuvintelor limbii române; poetul a îmbinat îngenios neologismul rar cu arhaisme şi termeni religioşi; poetul a modificat sensuri, acreat cuvinte noi, a obţinut efecte deosebite din ordinea şi îmbinarea cuvintelor.
3.) Experienţă monahală. Anii petrecuţi în mănăstire l-au influenţat pe viitorul poet: i-au stimulat interesul pentru frămîntările metafizice; i-au îmbogăţit lexicul poetic printr-un mare număr de termeni religioşi; sintaxa vechilor texte a influenţat profund sintaxa poetică argheziană.
4.) Anii petrecuţi în străinătate au contribuit la lărgirea orizontului său spiritual, trezindu-i interesul pentru experienţele moderniste.

De numele lui Arghezi se leagă estetica urâtului. Pentru prima dată Arghezi valorifică cuvinte, expresii considerate pînă la el ca fiind nepoetice. Obţinerea frumosului din elemente urâte, dezagreabile, este mărturisită progmatic în poezia Testament:
Din bube mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
În lirica argheziană nu se poate vorbi de o succesiune a temelor, pentru că poetul a cultivat simultan lirica erotică, filozofică, socială etc.

Temele lirici argheziene:

1. Arta poetică: Testament, Rugă de seară, Portret, Plugule
2. Poezia frămîntărilor metafizice: Psalmi, Duhovniceasă, Între două nopţi, Două stepe, Nehotărâre
3. Lirică sociogonică: Cîntarea omului
4. Lirică socială: Cuvinte potrivite, Flori de mucigai, 1907. Peizaje
5. Lirică erotică: în toate volumele; Mirele, Mireasa, Cântec tăcut
Lirica universului mic: Cărticica de seară, Cartea cu jucării, Ce-ai cu mine vântule