DREPT COMERCIAL

Definitie – este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile social – patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera activitatti de comert, relatii care se nasc, de regula, intre persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe pozitii de egalitate juridica.
Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, in principal, relatii social patrimoniale care prezinta caracter comercial si, in secundar, relatii personal nepatrimoniale.

DREPT CIVIL

Definitie – reprezinta dreptul comun ptr. toate ramurile de drept privat.
Asemanari intre dreptul civil si dreptul comercial:
1. Ambele sunt ramuri de drept privat;
2. In cazul rapoartelor juridice, subiectele se afla pe pozitie de egalitate juridica;
3. Normele juridice au, de regula, caracter dispozitiv;
4. Principalul izvor de obligatii il constituie contractul.
Deosebiri intre cele 2 ramuri:
1. D.p.d.v al obiectului reglementarii:
- dr. civil reglementeaza orice fel de relatii sociale, patrimonial si personal nepatrimoniale;
- dr. comercial reglementeaza numai acele relatii sociale care au caracter comercial.
2. D.p.d.v al calitatii subiectelor participante la rapoartele juridice:
- in cazul dr. civil participa orice fel de persoane fizice sau juridice care au capacitatea juridica;
- in cazul dr. comercial participa numai acele persoane fizice sau juridice care au calitatea de comerciant.
Dreptul comercial se afla in raport de interdependenta si cu alte ramuri de drept: dr. familiei, dr. muncii, dr. international public, dr. international privat, dr. comertului international si chiar cu dr. penal.
Izvoarele de drept comercial.
Prin izvoare de drept intelegem forma generatoare, prin intermediul careia, dreptul se realizeaza prin norme juridice pozitive, obligatorii.
Dreptul comercial are ca izvoare formale, in principal codul civil si codul comercial. In functie de natura lor, izvoarele dr. comercial se impart in 2 categorii:




1. Izvoare normative:
Constitutia - ca lege fundamentala a tarii, reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice.
Codul Comercial Roman - adoptat la data de 10 mai 1887.
Legile Comerciale Speciale:
- Legea 31/1990: Legea privind S.C.
- Legea 26/1990: Legea privind Registrul Comertului
- Legea 58/1998: Legea Bancara
- Legea 82/1991: Legea Contabilitatii
- Legea 64/1995: Legea privind procedura reorganizarii comerciale si a falimentului.
Hotararile si Ordonantele Guvernului;
Normele, regulamentele adoptate de organele competente;
Codul Civil si Legile Civile Speciale
2. Izvoarele interpretative:
Uzul – e o practica indelungata care are un anumit grad de vechime, repetabilitate si stabilitate aplicata unui nr. nedefinit de comercianti, care poate constitui sau nu izvor de drept. In functie de forta lor juridica, deosebim:
a) Uzuri normative - constituie izvor de drept si se aplica intocmai ca o norma juridica;
- ele se prezuma a fi cunoscute intocmai ca si legea.
b) Uzuri conventionale - au forta juridica asemanatoare clauzelor contractuale, iar fundamentul lor consta in principiul libertatii de vointa a partilor.
- ele se aplica cu titlul de cauza contractuala si reprezinta vointa expresa sau tacita a partilor.


FAPTELE DE COMERT


Operatiunile de comert pot fi atat fapte de comert, cat si acte de comert.
Faptul de comert – este oricare activitate care da nastere la rapoarte juridice, guvernate de legea comerciala si care se intemeiaza pe ideea de schimb de marfuri si valori, fiind calificata ca o activitate de intermediere in operatiunile de schimb.
Clasificarea faptelor de comert:
1. Fapte de comert obiective – sunt acele operatiuni prevazute de legiuitori in art. 3 din Codul Comercial, calificate astfel in functie de natura sau atributul lor economic si in unele cazuri in functie chiar de forma lor.
Trasatura comuna a celor 20 de fapte de comert prevazute in art. 3 de Codul Comercial este intermedierea, adica interpunerea in schimbul care se face, la care se poate adauga si caracterul speculativ.
Activitatea speculativa a comerciantului consta intr-un fapt de comert, pe cand intermedierea este o trasatura permanenta care caracterizeaza faptele de comert.
Enumerarea faptelor de comert cuprinse in art. 3 din Codul Comercial este absolut limitativa.
Faptele de comert se pot grupa astfel:
1) Operatiuni de intermediere in schimb:
- cumpararea si vanzarea comerciala;
- operatiuni de punere in consignatie a marfurilor sau produselor in scop de vanzare;
- operatiuni pe termen asupra titlurilor de credit.
2) Acte de intermediere in operatiunile de schimb, cu influenta asupra muncii organizate:
- intreprinderi de spectacole publice;
- intreprinderi de comision;
- intreprinderi gen agentii si oficii de afaceri;
- intreprinderi de constructii;
- intreprinderi gen editura, librarii si obiecte de autor;
- intreprinderi de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
- intreprinderi de asigurari.
2. Faptele de comert subiective – reprezinta acea categorie de fapte juridice pe care legiuitorul le califica „de comert”, deoarece sunt facute de un comerciant. Asadar, calitatea subiectului determina natura juridica a faptei savarsite.
Art. 4 din Codul Comercial stipuleaza ca se socotesc in afara celor prevazute la art. 3 ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca proba contrarie nu rezulta din actul respectiv.
In art. 5 din Codul Comercial, legiuitorul prevede ca nu sunt fapte de comert urmatoarele:
1. acele acte juridice care aparent sunt de comert, atat timp cat ele vizeaza satisfacerea unor interese ale cumparatorului sau ale familiei sale;
2. activitatile agricole sub diverse forme, precum culturile agricole, vanzarea produselor cultivate chiar de catre persoana vanzatorului;
3. faptele de comert unilaterale: art. 56 din Codul Comercial mentioneaza ca daca un act este comercial numai ptr. una dintre parti, toti comerciantii sunt supusi, in ceea ce priveste acel act, legii comerciale in afara dispozitiunilor care privesc persoana comerciantilor si in cazurile in care legea nu dispune altfel.
Din dispozitia (economica) acestui articol rezulta urmatoarele:
1. Nu se aplica necomerciantilor legile comerciale cu privire la dobandirea calitatii de comerciant;
2. Nu se aplica legile comerciale atunci cand legiuitorul prevede in mod expres aceasta.
In afara celor 3 categorii de fapte de comert mai sus mentionate, exista o a patra categorie reprezentata de fapte de comert accesorii (conexe) – acestea sunt acele fapte juridice care au caracter civil, numai ca, datorita legaturii stranse cu un fapt calificat de comert, dobandesc caracter comercial.






Sunt considerate fapte de comert conexe, potrivit dispozitiilor art. 3 din Codul Comercial, urmatoarele:
- operatiunile de mijlocire in afaceri comerciale;
- depozitul ptr. cauze de comert;
- contul curent si CEC-ul;
- expeditiile maritime si toate contractele cu privire la comertul pe mare si la navigatie.
Subiectele dreptului comercial - sunt constituite din participantii la raportul comercial, in principal comercianti, fie ca sunt persoane fizice, fie ca sunt persoane juridice, respectiv societati comerciale si grupuri de interes economic (daca nu au calitatea de comerciant).

Potrivit dispozitiilor art. 7 din Codul Comercial, sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca profesiune obisnuita, precum si societatile.
In Legea 507/2002, care ulterior a fost abrogata prin Legea 300/2004, se mentioneaza ca sunt comercianti persoanele fizice, cetateni romani sau cetateni ai statelor membre din U.E. si ai celorlalte state apartinand spatiului economic european, care desfasoara activitati economice sau care constituie asociatii familiale.
In Legea 26/1990, modificata prin Legea 161/2003 se mentioneaza ca, comerciantii sunt:
- persoane fizice;
- asociatiile familiale care efectueaza in mod obisnuit acte de comert;
- societatile;
- societatile nationale;
- companiile nationale;
- regiile autonome si organizatiile cooperatiste.
Tot in Legea 26/1990, astfel cum a fost modificata prin O.G. 129/2002 se stipuleaza ca, comerciantii sunt:
- persoanele fizice si asociatiile familiale, care efectueaza in mod obisnuit acte de comert;
- societatile;
- societatile nationale;
- companiile nationale;
- regiile autonome;
- grupurile de interes economic cu caracter comercial si organizatiile cooperatiste.
1. Comerciantii – persoane fizice.
Ptr. ca o persoana fizica sa fie considerata comerciant, ea trebuie sa savarseasca fapte de comert ca o profesiune obisnuita. In dreptul comercial se considera ca este comerciant cel care se inregistreaza in Registrul Comertului si realizeaza fapte de comert in mod obisnuit, ca o adevarata profesiune.
Dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica.
Ptr. a avea calitatea de comerciant, persoana fizica trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a. sa aiba capacitatea juridica ceruta de lege;
b. sa exercite in mod obisnuit cu titlu de profesie fapte de comert;
c. comertul sa fie realizat in nume propriu;
d. activitatea comerciantului sa aiba drept scop obtinerea de profit;
e. sa actioneze asumandu-si integral riscul comertului sau;
f. sa fie autorizat in conditiile legii.
Aceste conditii sunt determinate atat de textul art. 7 din Codul Comercial, cat si din dispozitiile Legii 300/2004 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice.

Capacitatea comerciantului – persoana fizica.
O persoana fizica dobandeste capacitatea de a fi comerciant la implinirea varstei de 18 ani. Asadar, capacitatea de a fi comerciant este strans legata de dobandirea capacitatii depline de exercitiu.
Legea 300/2004 mentioneaza ca persoanele fizice pot presta activitati in cadrul asociatiilor familiale de la varsta de 16 ani in calitate de angajati proprii, cu conditia sa nu aiba calitatea de reprezentanti ai acelor asociatii familiale.
Asociatia familiala se constituie din membri de familie care locuiesc in aceeasi localitate si care hotarasc asocierea in scopul obtinerii unui profit. Se constituie la initiativa unei persoane fizice din cadrul familiei respective.
Femeia casatorita inainte de implinirea varstei de 18 ani, respectiv la inplinirea varstei de 16 ani si in unele cazuri exceptionale la 15 ani, prin casatorie, dobandeste capacitatea de exercitiu deplina.
Insa, aceasta capacitate de exercitiu deplina este recunoscuta numai ptr. actele de drept civil, cu scopul de a se asigura egalitatea intre soti in timpul casatoriei si ptr. ca, astfel, femeia sa fie reprezentanta legala a minorilor care rezulta din aceasta casatorie. Insa, prin casatorie nu se dobandeste si capacitatea de comerciant, varsta ramanand in continuare de 18 ani.